CELE CINCI ETAPE ALE SUFERINTEI

Unul dintre cele mai cunoscute modele care descriu perioada de SUFERINTA (doliu sau pierdere)  este modelul Kübler-Ross (1969) care prezintă cinci stadii ale doliului.

  1. In primul stadiu se referă la încercările de limitare a gradului de conștientizare și include: negarea și izolarea.

Negarea protejează persoana aflată în suferință de experiența realității în adevărata ei formă.

Prin izolare socială, persoana aflată în perioada de doliu se protejează de alte persoane din jurul ei care ar putea declanșa alte stări emoționale copleșitoare.

  • Al II -lea  stadiu este cel al conștientizării și eliberării emoționale, stadiu în care apar sentimente de furie și vinovăție, însoțite de simptome fiziologice.

 Furia rezultă, în general, din frustrarea provocată de pierderea controlului sau de incapacitatea de a schimba situația.

Cele mai comune simptome fiziologice includ tulburări de somn și alimentație, dureri de cap, greață și dificultăți gastrointestinale.

Potrivit modelului Kübler-Ross, după etapele mai sus menționate, apare cel de-al treilea stadiu

  • Al treilea stadiu este  cel al negocierii, care reprezintă o încercare de amânare.
  • Atunci când negarea pierderii nu mai poate fi menținută, apare depresia, al patrulea stadiu al doliului.
  • Ultimul stadiu este cel al accepării și al rezoluției, stadiu în care persoana revine în realitatea externă.

În acest ultim stadiu, persoana îndoliată reinvestește timp în activități sociale și este capabilă să își amintească și să vorbească despre pierdere fără să experimenteze stări emoționale severe.

O persoană poate experimenta mai multe stadii ale doliului în același timp.

Add your thoughts

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *